Respectarea Coranului conduce umanitatea pe calea cea dreaptă: "Le-au venit lor ştiri destule în care se află oprire [de la necredinţă]. [Aceasta este] o Înţelepciune deplină, însă prevenitorii nu sunt de niciun folos [pentru cei care nu vor să priceapă]" (Capitolul Al-Qamar: 4-5). Într-un alt verset, Dumnezeu ne reaminteşte că povestirile despre musulmanii adevăraţi din vechime, relatate în Coran, ne oferă multe exemple şi sfaturi: "În istoria lor a fost pildă pentru cei dăruiţi cu minte. El nu este o poveste care să fie născocită, ci, dimpotrivă, este întărirea celor dinaintea lui şi tâlcuirea tuturor lucrurilor, călăuză şi îndrumare pentru oamenii care cred!" (Capitolul Yusuf: 111).
Dumnezeu le menţionează pe femeile devotate care I s-au supus din adâncul inimii, astfel încât credincioşii să le cunoască acest caracter exemplar şi să încerce să şi-l însuşească. De asemenea, alte versete vorbesc despre femei care persistă în necredinţă, îndepărtându-se de Îndurarea lui Dumnezeu.
În paginile următoare, vom explora câteva modele caracteriale excepţionale ale musulmanelor devotate menţionate în Coran şi, de asemenea, vom releva trăsăturile acelor femei necredincioase care s-au rătăcit, tăgăduind adevărul. Putem învăţa lecţii importante de la cei care nu au putut sau nu au vrut să înţeleagă superioritatea credinţei, deşi erau în compania Profeţilor.
Dumnezeu menţionează două modele feminine pentru credincioşi: Maria şi soţia Faraonului. La începutul acestei cărţi, am arătat cum Dumnezeu a ales-o pe Maria deasupra tuturor femeilor datorită purităţii, devoţiunii sale profunde şi credinţei puternice în Dumnezeu. Caracterul soţiei Faraonului este descris în cele ce urmează: "Şi Allah a dat-o drept pildă pentru aceia care cred pe muierea lui Faraon, care a zis: «Doamne, durează-mi mie o casă lângă Tine în Rai şi mântuieşte-mă pe mine de Faraon şi de fapta sa şi mântuieşte-mă pe mine de neamul de nelegiuiţi!»" (Capitolul At-Tahrim: 11).
Soţia faraonului este un alt model de femeie credincioasă. Ea a fost un martor apropiat al naturii violente a Faraonului, al extremelor în care el a alunecat prin tăgăduirea credinţei şi oprimarea evreilor.
Versetul "... Faraon era un tiran puternic peste acest pământ şi era dintre cei necumpătaţi" (Capitolul Yunus: 83) ne revelează că Faraonul era un om nemilos şi rău care şi-a supus poporul la multe violenţe. De exemplu, el nu le-a rănit pe femei, dar le-a omorât toţi băieţii. Această pedeapsă a fost insuportabilă. Tot Egiptul îi aparţinea şi trăia în mare bogăţie şi grandoare. Nimeni nu îndrăznea să nu fie de acord cu el sau să se revolte, întrucât, conform tradiţiei egiptene, Faraonul pretindea a fi dumnezeul egiptenilor şi israeliţilor.
Dumnezeu l-a trimis pe Profetul Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) la Faraon ca mesager al adevăratei credinţe şi salvator al israeliţilor. Când Profetul Moise i-a invitat pe egipteni la adevărata religie a lui Dumnezeu şi le-a cerut să renunţe la idoli pentru Dumnezeu, Faraonul i-a ameninţat pe toţi: "Dacă tu iei un alt dumnezeu afară de mine, te voi pune printre cei întemniţaţi!" (Capitolul Aş-Şu'ara: 29). Drept rezultat, numai câţiva tineri au crezut: "Şi nu a crezut în [mesajul lui] Moise decât un grup de oameni din neamul lui [Faraon]. Şi apoi le-a fost teamă ca Faraon şi căpeteniile sale să nu-i silească [la necredinţă], căci Faraon era un tiran puternic peste acest pământ şi era dintre cei necumpătaţi" (Capitolul Yunus: 83). Magicienii de la curte, care au răspuns chemării la credinţă a Profetului Moise, au avut parte de reacţia violentă şi malefică a Faraonului: "Aţi crezut în el mai înainte ca eu să vă fi îngăduit? Acesta este un vicleşug pe care l-aţi urzit faţă de cetate, pentru ca să scoateţi din ea poporul lui. Dar veţi afla voi în curând! Vă voi tăia mâinile şi picioarele voastre cruciş şi apoi vă voi răstigni pe toţi!" (Capitolul Al-'A'raf: 123-24).
Un alt verset revelează motivul aceastei cruzimi: "Tu nu te răzbuni pe noi decât pentru că noi am crezut în semnele Domnului nostru, atunci când ele ne-au venit. Doamne, revarsă asupra noastră răbdare şi fă-ne pe noi să murim cu desăvârşire supuşi [musulmani]!" (Capitolul Al-'A'raf: 126).
Răutatea Faraonului faţă de oamenii care au respins conducerea lui şi au crezut în Dumnezeu a fost evidentă. Dar soţia lui, deşi ştia toate acestea, nu s-a temut de răzbunarea sau cruzimea Faraonului, considerând că este mult mai bine să câştige mulţumirea, dragostea şi apropierea lui Dumnezeu. Devoţiunea şi supunerea ei faţă de Dumnezeu, precum şi răbdarea, credinţa şi curajul de care a dat dovadă în circumstanţe dificile, oferă lecţii importante pentru toţi credincioşii.
Mai mult, nu trebuie să uităm că ea era dispusă să renunţe la toate comorile şi darurile Egiptului deţinute de către Faraon pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu şi a trăi conform moralităţii islamice. Ea a considerat toate posesiunile soţului ei lipsite de valoare. Sinceritatea ei este evidentă în rugăciunea sa: "… care a zis: «Doamne, durează-mi mie o casă lângă Tine în Rai şi mântuieşte-mă pe mine de Faraon şi de fapta sa şi mântuieşte-mă pe mine de neamul de nelegiuiţi!»" (Capitolul At-Tahrim: 11).
Caracterul ei superior se manifestă în lipsa de ataşament faţă de viaţa pământească şi în dorinţa ardentă de a căuta doar mulţumirea şi Îndurarea lui Dumnezeu şi Paradisul. Dumnezeu oferă modelul credinţei sale drept pildă tuturor musulmanilor şi o răsplăteşte pe soţia Faraonului conferindu-i superioritate în ambele lumi.
Dumnezeu a revelat că Faraonul era un păcătos, un conducător malefic care îşi oprima supuşii şi care a masacrat odraslele de parte bărbătească ale propriului său popor: "Faraon a devenit prea semeţ pe pământ. A împărţit neamul lui în trepte şi se purta cu trufie, slăbind o ceată dintre ei, măcelărindu-i pe fiii lor şi lăsându-le în viaţă doar pe copilele lor. El era dintre făcătorii de stricăciune." (Capitolul Al-Qasas: 4).
Profetul Moise s-a născut în Egipt în timpul acestui regim opresiv. Dumnezeu l-a ales pe el şi i-a cerut să lupte împotriva opresiunii Faraonului. El i-a adus la cunoştinţă mamei lui Moise că ar trebui să-l protejeze: "Când i-am revelat mamei tale ceea ce a fost revelat: «Aşează-l pe el într-un sicriaş şi aruncă-l pe el în valuri, pentru ca apoi apa fluviului să-l arunce la mal, de unde îl va lua un duşman al Meu şi duşman al lui!» Şi am pogorât asupra ta dragostea Mea [şi să fie iubit şi de ceilalţi], pentru ca tu să fii crescut sub ochii Mei." (Capitolul Ta-Ha: 38-39); "Şi i-am revelat Noi mamei lui Moise: «Alăptează-l! Iar dacă te temi pentru el, aruncă-l în mare! Şi nu-ţi fie teamă şi nu fi mâhnită, căci Noi îl vom întoarce pe el la tine şi-l vom face pe el [unul] dintre trimişi!»" (Capitolul Al-Qasas: 7).
Dumnezeu i-a reamintit mamei lui Moise să nu se teamă şi să nu fie mâhnită, ci, mai degrabă, să pună noul născut într-o lădiţă şi să-i dea drumul pe apă. A îndeplini o astfel de cerinţă necesită credinţă profundă şi încredere autentică în Dumnezeu, fără a mai aminti de supunere. Dar mama lui Moise a fost încercată şi a trecut testul, manifestându-şi astfel caracterul superior, precum şi devoţiunea şi încrederea sa în Dumnezeu. Aşadar ea a devenit un exemplu pentru credincioşi până în Ziua Judecăţii.
După ce a respectat porunca Sa, Dumnezeu i-a întărit inima cu răbdare şi perseverenţă, ştiind că testul îi va pune la încercare limitele: "Şi inima maicii lui Moise a devenit goală. Şi puţin a lipsit ca ea să nu dea totul în vileag, dacă Noi nu i-am fi întărit inima pentru ca ea să fie dintre cei credincioşi" (Capitolul Al-Qasas: 10).
În următorul vers se relatează cum mama Profetului Moise i-a cerut surorii lui să-l urmărească fără să fie văzută, astfel încât să ştie ce s-a întâmplat cu fiul său: "Şi i-a zis ea surorii lui: «Urmăreşte-l!» şi a privit ea la el de la distanţă, fără ca ei să-şi dea seama" (Capitolul Al-Qasas: 11). Dumnezeu a hotărât destinul lui Moise şi a aranjat ca totul să se desfăşoare conform dorinţei Lui. El a făcut ca profetul Moise, care urma să se lupte cu Faraonul, să fie dus în palatul lui şi să fie crescut de familia acestuia. Dumnezeu a făcut ca el să fie alăptat de mama sa naturală; sora lui a sugerat familiei Faraonului să îl crească şi a prezentat-o pe mama sa drept doică: "Şi Noi l-am oprit pe el mai înainte de aceasta de la doici. Şi a zis [sora lui Moise]: «Să vă duc eu la stăpânii unei case, care să-l îngrijească pentru voi şi care să-i fie lui buni sfătuitori?»" (Capitolul Al-Qasas: 12).
Dumnezeu i-a reunit pe Profetul Moise şi pe mama sa din următorul motiv: "Şi astfel l-am adus Noi înapoi la mama lui, pentru ca ea să se bucure şi să nu fie mâhnită şi pentru ca să ştie că făgăduinţa lui Allah este adevărată. Dar cei mai mulţi dintre ei nu ştiu." (Capitolul Al-Qasas: 13).
Nicolaus Knüpfer'in 73.5 x 81 cm boyutlarındaki "Sebe Kraliçesi" adlı yağlıboya tablosu.
Aşa cum ne lămureşte versetul, Dumnezeu a testat devoţiunea mamei Profetului Moise şi, în schimbul răbdării, supunerii şi tăriei sale de caracter, a făcut în aşa fel încât ea să aibă grijă de el. Dumnezeu a folosit acest eveniment pentru ca Profetul Moise, care într-o zi îşi va asuma mari responsabilităţi în Egipt şi se va lupta să îi elibereze pe israeliţi de sub opresiunea Faraonului, să fie crescut în palatul Faraonului, aproape de el. Dumnezeu a revelat: "Şi famila lui Faraon l-a cules, ca să le fie lor duşman şi [motiv de] tristeţe! Faraon, Haman şi oştenii lor erau ei păcătoşi" (Capitolul Al-Qasas: 8); "Şi a zis soţia lui Faraon: «[Acest copil] va fi o bucurie pentru mine şi pentru tine! Nu-l ucideţi! S-ar putea să ne fie de folos sau îl vom lua noi ca fiu!» Însă ei nu presimţeau!" (Capitolul Al-Qasas: 9).
Dumnezeu creează totul în conformitate cu un destin specific şi încearcă oamenii cu evenimente în cadrul acestui destin. Dumnezeu dă veşti bune tuturor celor răbdători, aşa cum s-a petrecut şi în cazul mamei Profetului Moise şi îi călăuzeşte spre cele bune, cu Îndurarea Lui: "Vă vom încerca cu puţină spaimă, foamete, lipsire de bunuri, de suflete şi de roade, dar binevesteşte celor răbdători." (Capitolul Al-Baqara: 155).
Dumnezeu a revelat că Profetul Moise, după ce a părăsit Egiptul, s-a îndreptat spre est, spre Madyan. Acolo a văzut două femei care aşteptau lângă o fântână ca să le vină rândul animalelor lor să bea apă. Când le-a întrebat ce se întâmplă, ele i-au răspuns că tatăl lor era prea bătrân, aşa că le revenea lor sarcina de a adăpa animalele. Totuşi ele trebuiau să aştepte din cauza păstorilor care erau deja la apă. Dumnezeu revelează întreaga situaţie: "Şi când a ajuns la apa de la Madyan, a găsit acolo o mulţime de oameni care adăpau [vitele] Şi în afară de ei, a găsit el şi două femei care-şi ţineau departe [turma lor]. Şi le-a întrebat el: «Care este necazul vostru?» Au răspuns ele: «Noi nu vom putea să adăpăm până ce nu s-au dus păstorii, iar tatăl nostru este tare bătrân!» şi a adăpat pentru ele..." (Capitolul Al-Qasas: 23-24).
Comportamentul lor denotă că erau femei foarte cinstite care încercau să se protejeze de un mediu considerat nesigur şi indecent. Prezenţa păstorilor le-a obligat să stea departe de fântână. Înfăţişarea Profetului Moise inspira încredere şi le-a convins pe femei că nu era nicio problemă să vorbească cu el. După ce a aflat de plângerea lor, le-a ajutat el însuşi, adăpându-le animalele.
Comportamentul acestor două femei este un bun exemplu pentru femeile musulmane. Deşi erau la nevoie, au preferat să îşi apere puritatea, chiar dacă le complica situaţia. Ştiind că era mai important să Îl mulţumească pe Dumnezeu, au ales să aştepte. Ca răsplată, Dumnezeu le-a trimis un om de încredere să le ajute.
Dumnezeu le-a dat o mare binecuvântare trimiţându-l pe Profetul Moise care, după ce a adăpat animalele, s-a rugat: "Doamne, eu am mare nevoie de binele pe care îl faci să coboare asupra mea!" (Capitolul Al-Qasas: 24). Mai târziu, una dintre femei s-a întors şi i-a spus că tatăl lor l-a invitat în casa lor, în schimbul ajutorului său: "Apoi a venit la el una dintre cele două [copile], mergând cu sfială, şi i-a zis: «Tatăl meu te cheamă să-ţi dea o răsplată pentru că ne-ai adăpat nouă [turma]»" (Capitolul Al-Qasas: 25); "A zis una dintre ele: «Tată, ia-l cu simbrie, căci cel mai bun pe care-l poţi lua cu simbrie este cel puternic şi vrednic de încredere!»" (Capitolul Al-Qasas: 26).
Este evident că ea a încercat să îi transmită tatălui său că îl considera pe Profetul Moise un om de încredere. După ce a văzut adevărul din cuvintele fiicei sale, tatăl i-a propus să se însoare cu una din fete.
Comportamentul acestor femei, mai ales protejarea castităţii lor, oferă un bun exemplu pentru toţi musulmanii. În schimbul devoţiunii şi moralităţii lor, Dumnezeu le-a uşurat povara trimiţându-le un om de încredere şi a făcut ca una dintre ele să devină soţia Profetului Moise.
Datorită binecuvântării şi darurilor lui Dumnezeu asupra sa, Profetul Solomon (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a înfiinţat un mare regat - admirat şi în prezent - cu ajutorul armatei sale formate din oameni şi gini. Palatul său a fost construit cu ajutorul celor mai înalte tehnologii ale vremii şi înfrumuseţat într-un stil estetic de mare rafinament. Coranul relatează că Balqis, regina din Seba, a intrat într-un dialog economic şi politic cu Profetul Solomon. Fără îndoială, credincioşii pot extrage de aici multă înţelepciune şi multe sfaturi.
Dumnezeu a revelat că o pupăză din armata Profetului Solomon i-a adus veşti importante despre regina din Seba': "Dar ea nu a rămas [absentă] prea mult şi [s-a ivit], zicând: «Eu am aflat ceea ce tu nu ştii! Îţi aduc din Seba' o veste sigură: Eu am aflat o femeie care împărăteşte peste ei. Şi i s-au dat ei din toate lucrurile. Şi are ea un tron minunat. Am aflat-o prosternându-se împreună cu neamul ei dinaintea Soarelui, în loc de Allah. Şeitan le-a împodobit faptele lor şi i-a abătut pe ei de la cale şi nu sunt ei bine călăuziţi! Oare nu voiesc ei să se prosterneze lui Allah care face să iasă la iveală cele ascunse în ceruri şi pre pământ şi care ştie atât ceea ce ţin ei ascuns, cât şi ceea ce mărturisesc ei?»" (Capitolul An-Naml: 22-25).
Mai întâi, pupăza i-a dat Profetului Solomon unele detalii referitoare la situaţia reginei: ei nu-i lipsea nimic, era dăruită cu toate din abundenţă, conducea regatul Seba' şi poseda un tron renumit. Profetului i-a fost atrasă astfel atenţia asupra puterii regatului şi a conducerii sale eficiente.
Bazându-se pe această informaţie, Profetul Solomon i-a trimis o scrisoare lui Balqis şi a invitat-o să creadă în Dumnezeu şi să se predea lui. Regina şi-a dat imediat seama de importanţa acestei scrisori şi a discutat-o cu sfătuitorii săi. Acest eveniment este relatat în Coran: "A zis: O, voi înalţi dregători! A fost aruncat dinaintea mea un răvaş vrednic de respect. El vine de la Solomon şi este «În numele lui Allah Cel mai Milostiv, Cel mai Îndurător. Nu fiţi semeţi cu mine, ci veniţi la mine cu supunere!» A zis ea: «O, voi înalţi dregători! Sfătuiţi-mă în această privinţă, căci eu nu hotărăsc în nicio treabă fără ca voi să fiţi de faţă [pentru a mă sfătui]! »" (Capitolul An-Naml: 29-32).
Consiliul ei a răspuns: "Au zis ei: Noi avem putere şi avem tărie mare, însă porunca este la tine, aşa că vezi ce porunceşti!" (Capitolul An-Naml: 33). E izbitoare puterea extraordinară pe care o avea regina asupra regatului ei.
A urmat sfatul ajutoarelor sale şi a ales să fie precaută: "Ea a zis: Când regii intră într-o cetate, ei o strică şi pe cei mai puternici dintre locuitorii ei îi fac umili. Astfel fac ei [de obicei]; Eu voi să le trimit lor un dar şi voi aştepta să văd cu ce se întorc solii!" (Capitolul An-Naml: 34-35).
Principalul său scop era să descopere adevărata lui intenţie. Profetul Solomon a înţeles strategia, a respins darurile şi i-a trimis un alt mesaj: "[Solomon a spus mesagerului]: Întoarce-te [conducător al soliei] la ei! Şi vom veni noi cu oştiri asupra lor, cărora nu le vor putea sta împotrivă! Şi-i vom alunga noi de acolo umiliţi şi vor fi ei ruşinaţi!" (Capitolul An-Naml: 37).
A avertizat-o încă o dată de puterea imbatabilă a armatei sale şi a somat-o să se predea. De asemenea, el a cerut armatei sale să-i aducă lui tronul ei, simbol al guvernării absolute a reginei. Un demon dintre ginii lui i l-a adus cât ai clipi, iar Profetul Solomon l-a transformat. Când în cele din urmă Balqis a venit, el a întrebat-o dacă tronul acela îi aparţinea: "Şi când a venit ea, i s-a zis: «Aşa este tronul tău?» Iar ea a răspuns: «Parcă ar fi el ...» Şi nouă ni se dăduse ştiinţa înaintea ei şi eram noi deja supuşi. Însă pe ea o abătuse ceea ce ea adora în locul lui Allah şi era ea dintr-un neam de necredincioşi." (Capitolul An-Naml: 42-43).
În pofida faptului că provenea dintr-un ţinut al adoratorilor soarelui, regina din Seba' a fost afectată de stilul sincer şi raţional al scrisorii Profetului Solomon şi de puterea şi palatul său impresionant. Toate acestea au determinat-o să creadă şi să devină musulmană. Dumnezeu revelează supunerea reginei: "I s-a zis ei: «Intră în palat!» şi când l-a văzut ea, l-a socotit a fi o mare adâncă [şi-a ridicat poalele], descoperindu-şi pulpele. Atunci,[Solomon] a zis: «Este un palat pardosit cu cristal». A zis ea: «Doamne, eu sunt nedreaptă faţă de mine însămi! Eu mă supun împreună cu Solomon lui Allah, Stăpânul Lumilor!»" (Capitolul An-Naml: 44).
Această povestire despre regina din Seba' şi Profetul Solomon e plină de înţelepciune şi sfaturi. Capacitatea reginei de a raţiona corect i-a permis să vadă adevărul şi să acţioneze în consecinţă. În pofida credinţelor sale diferite, ea s-a abandonat şi supus voinţei lui Dumnezeu şi a crezut în El fără ezitare, când şi-a dat seama de adevăr. Acesta reprezintă un alt comportament exemplar.
Coranul ne relatează istoria a două femei care L-au tăgăduit pe Dumnezeu şi şi-au pecetluit destinul prin şederea în Iad. Ambele au avut ceva foarte important în comun: soţii lor erau profeţi.
Profeţii au fost oameni aleşi de către Dumnezeu, Care i-a onorat făcându-i mesagerii Lui, amplificându-le atât abilităţile fizice, cât şi facultăţile raţionale. Din acest motiv, este foarte important să menţionăm că soţiile Profeţilor Noe şi Lot nu au crezut, deşi au ştiut că profeţii acţionau doar conform revelaţiilor autentice, deşi au fost martore la credinţa sinceră a soţilor lor, a caracterelor, discursurilor înţelepte şi deciziilor lor raţionale. Mai târziu, cele două femei au devenit nerecunoscătoare şi i-au trădat. Dumnezeu spune: "Allah le-a dat drept pildă pentru aceia care nu cred pe muierea lui Noe şi pe muierea lui Lot, care s-au aflat sub oblăduirea a doi robi evlavioşi dintre robii Noştri şi care i-au viclenit pe ei, iar ei doi nu le-au putut fi de niciun ajutor la Allah. Şi [li] s-a zis: «Intraţi în Foc [laolaltă] cu ceilalţi care intră!»" (Capitolul At-Tahrim: 10).
În ciuda apropierii de aceşti profeţi iubiţi de Dumnezeu, care I-au câştigat mulţumirea şi Paradisul, cele două femei nu au beneficiat de Îndurarea lui Dumnezeu. În plus, nesinceritatea a atras asupra lor mânia lui Dumnezeu. De exemplu, soţia Profetului Lot a fost distrusă împreună cu necredincioşii: "Şi nu a fost răspunsul neamului său altul decât că au zis ei: «Alungaţi familia lui Lot din cetatea voastră, căci ei sunt oameni care se pretind curaţi!» Şi l-am mântuit Noi pe el împreună cu familia sa, afară de muierea lui, căreia i-am hotărât să fie dintre cei pierduţi. Şi am făcut Noi să coboare asupra lor ploaie [de pietre]. Şi ce rea a fost ploaia acestor oameni preveniţi!" (Capitolul An-Naml: 56-58).
"Şi când au venit trimişii Noştri la Avraam cu vestea cea bună, i-au zis: «Noi venim să nimicim pe locuitorii acestei cetăţi, căci locuitorii ei sunt nelegiuiţi!» El a zis: «Dar în ea se află Lot!» şi au răspuns ei: «Noi ştim mai bine cine se află în ea! Pe el împreună cu familia lui îi vom mântui, afară de muierea lui care va fi printre cei ce vor pieri.» Şi când au venit trimişii Noştri la Lot, el a fost îndurerat pentru ei şi nu s-a simţit în stare să-i ajute, însă ei au zis: «Nu te teme şi nu fi mâhnit!... Noi te vom mântui pe tine împreună cu familia ta, afară de muierea ta care va fi printre cei ce vor pieri. Noi vom pogorî asupra locuitorilor din această cetate pedeapsă aspră din cer, pentru că ei sunt nelegiuiţi»" (Capitolul Al-'Ankabut: 31-34).
Ambelor femei li s-a dat o şansă unică în viaţă, aceea de a deveni soţii de profet. Dar niciuna dintre aceste femei nu a putut valorifica această oportunitate, nu a putut să o transforme într-o mare răsplată în cele două lumi; ele nu au atins asemenea înălţimi. Astfel, au cunoscut doar mânia lui Dumnezeu, umilirea şi înjosirea.
Coranul o menţionează şi pe soţia unui guvernator egiptean. Ca rezultat al intrigii ţesute de fraţii lui, Profetul Iosif a fost vândut de un negustor acestui guvernator egiptean. Dumnezeu a revelat circumstanţele sosirii lui în casa acestuia: "Şi a zis acela din Egipt, care l-a cumpărat, către muierea lui: «Cinsteşte şederea lui [printre noi]! S-ar putea să ne fie de folos sau să-l luăm ca fiu!» Şi astfel i-am dat Noi lui Iosif stare temeinică pe acest pământ, pentru a-l învăţa pe el tâlcuirea vedeniilor. Allah are putere să facă orice lucru dacă voieşte, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu. Şi când a ajuns el la vârsta bărbăţiei, I-am dat Noi înţelepciune şi ştiinţă, căci astfel îi răsplătim Noi pe cei care fac bine." (Capitolul Yusuf: 21-22).
Când a ajuns la maturitate, Dumnezeu l-a binecuvântat cu ştiinţă şi înţelepciune, l-a învăţat să interpreteze vise, l-a preferat înaintea altora şi l-a susţinut cu îndurarea Lui.
Dumnezeu l-a testat pe Profetul Iosif în următorul mod: soţia guvernatorului a încercat să îl seducă. Aşa cum e revelat în verset, ea a închis uşile şi i-a făcut anumite propuneri. Totuşi Profetul Iosif a căutat adăpost la Dumnezeu, pentru a nu comite un astfel de păcat, şi a plecat.
Pentru a-i schimba femeii intenţiile, i-a adus aminte de soţul ei, stăpânul lui, şi i-a spus că era mulţumit de el avându-l ca stăpân şi nu îl putea trăda. De asemenea, i-a amintit că oamenii care fac rău nu îşi vor găsi salvarea în Lumea de Apoi, iar modul în care ea acţionează atrage numai rău. Dumnezeu relatează întreaga întâmplare în următorul verset: "Şi a vrut să-l ademenească, împotriva voinţei lui, cea în a cărei casă se afla şi a încuiat uşile şi i-a zis: «Vino încoace!» Însă el i-a răspuns: «Ferească Allah! Stăpânul meu mi-a dat bun loc. Într-adevăr nelegiuiţii nu izbândesc!»" (Capitolul Yusuf: 23).
Complet conştient de limitele pe care Dumnezeu le-a impus oamenilor, Profetul Iosif a respins avansurile ei: "Avea ea poftă de el şi ar fi avut şi el poftă de ea, de n-ar fi văzut semnul Domnului său. Astfel [am făcut Noi], ca să îndepărtăm răul şi fapta ruşinoasă de el, căci el era unul dintre robii Noştri aleşi" (Capitolul Yusuf: 24).
... Allah'ın bizim için yazdıkları dışında,
bize kesinlikle hiçbir şey isabet etmez. O bizim Mevlamızdır. Ve mü'minler yalnızca Allah'a tevekkül etmelidirler."
(Tevbe Suresi, 51)
În timpul acestei confruntări, soţul femeii a intrat în cameră. Pentru a-şi salva reputaţia, femeia a minţit şi, în pofida comportamentului pur şi devotat manifestat de către Profetul Iosif, l-a acuzat că a încercat să o seducă şi a cerut pedepsirea lui. În Coran se relatează: "Şi au alergat amândoi spre uşă, iar ea i-a rupt cămaşa la spate. Şi l-au găsit pe stăpânul ei lângă uşă şi i-a zis ea [atunci]: «Care este pedeapsa pentru acela care voieşte familiei tale un rău, decât temniţa sau osânda dureroasă?»" (Capitolul Yusuf: 25).
Evident, ea era fără teamă şi respect faţă de Dumnezeu şi a încercat să îşi trădeze soţul, făcând păcatul şi calomniind un om nevinovat, astfel încât el să fie pedepsit în locul ei. Conştiinţa sa era stăpânită de dorinţele sale egoiste.
Confruntat cu aceste acuzaţii periculoase, Profetul Iosif a spus adevărul: "A zis: Dar ea a vrut să mă ademenească, în pofida voinţei mele!" (Capitolul Yusuf: 26). Una din rudele femeii a sugerat cum să descopere adevărul: "Însă un martor din familia ei a mărturisit: «Dacă a fost ruptă cămaşa lui dinainte, atunci ea a spus adevărul, iar el a fost dintre aceia care mint, Însă dacă a fost ruptă cămaşa lui la spate, atunci ea a minţit, iar el este dintre aceia care spun adevărul.»" (Capitolul Yusuf: 26-27).
Tevbe edenler, ibadet edenler, hamd edenler,
(İslam uğrunda) seyahat edenler, rükû edenler,
secde edenler, iyiliği emredenler, kötülükten sakındıranlar ve Allah'ın sınırlarını koruyanlar; sen (bütün) mü'minleri müjdele.
(Tevbe Suresi, 112)
Verificând, soţul a constatat că Profetul Iosif avea cămaşa ruptă la spate. A fost evident că Profetul Iosif fugea spre uşă, iar soţia îl urmărea. Dumnezeu relatează răspunsul guvernatorului: "Şi când a văzut cămaşa lui că a fost ruptă la spate, a zis el: «Acesta este un vicleşug de-al vostru, [femeilor], iar viclenia voastră este fără de margini! Iosif, uită de aceasta! Iar tu, [muiere], roagă-te de iertare pentru vina ta, căci tu ai fost dintre cei păcătoşi!»" (Capitolul Yusuf: 28-29).
După cum clarifică acest verset, guvernatorul ştia că Profetul Iosif este nevinovat. Totuşi nu aici se sfârşeşte povestirea. Următorul verset relatează cum s-a răspândit vestea despre acest incident şi în afara palatului: "Şi apoi au zis unele muieri din cetate: «Soaţa lui Al-Aziz îl ademeneşte pe băiatul ei, în pofida voinţei lui. A făcut-o să-şi piardă minţile iubirea pentru el! Noi o vedem cu adevărat în rătăcire limpede»" (Capitolul Yusuf: 30). Aceste femei erau conştiente că nu Profetul Iosif trebuia învinuit, ci soţia guvernatorului. Când soţia şi-a dat seama că ajunsese ţinta tuturor bârfelor, a început să plănuiască o altă capcană.
Dorind să demonstreze că ea nu poate fi învinuită că îl doreşte pe Profetul Iosif care, aşa cum se relatează în verset, era extrem de frumos, a încercat să le facă părtaşe la fapta sa ruşinoasă. A invitat femeile în casa sa. Când au sosit, le-a oferit cuţite pentru a-şi curăţa fructele. Apoi i-a cerut Profetului Iosif să intre în cameră şi le-a urmărit reacţiile. Când l-au văzut, femeile au fost atât de uimite de frumuseţea lui, încât s-au tăiat. Dumnezeu revelează: "Şi când a aflat ea de clevetirea lor, a trimis ea la ele, le-a pregătit rezemătoare şi a dat fiecăreia dintre ele câte un cuţit. Şi atunci a zis: «Ieşi afară la ele, [Iosif]!» Iar când l-au văzut, s-au minunat de el peste măsură şi şi-au tăiat mâinile, în vreme ce ziceau: «Allah să ne ferească! Acesta nu este om! Acesta este un înger nobil!»" (Capitolul Yusuf: 31).
Frumuseţea Profetului Iosif le-a făcut pe femei să îşi aducă aminte de Dumnezeu şi astfel L-au slăvit pentru frumuseţea pe care El a creat-o. Ele au pretins că o astfel de frumuseţe nu poate fi umană şi că Iosif trebuie să fie un înger. Soţia guvernatorului a recunoscut în faţa lor că a încercat să îl seducă, dar el a ales să rămână cast. Cu toate acestea, ea şi-a reafirmat dorinţa faţă de el în prezenţa celorlalte femei: "A zis ea: «Priviţi-l pe acela pentru care voi m-aţi clevetit! Am încercat să-l ademenesc în pofida voii lui, însă el s-a împotrivit, [rezistând ispitei]. Iar de nu va face ce-i poruncesc, să fie întemniţat şi să fie printre cei umiliţi!»" (Capitolul Yusuf: 32).
Comportamentul său i-a divulgat caracterul urât şi malefic. Poate a crezut că totul se poate rezolva în virtutea statutului şi a averii sale. Profetul Iosif a respins oferta imorală, căutând adăpost la Dumnezeu: "Doamne! Temniţa îmi este mai dragă decât aceea la ce mă cheamă ele. Şi dacă nu vei depărta de la mine vicleşugul lor, voi simţi dorinţă pentru ele şi voi fi astfel printre cei proşti." (Capitolul Yusuf: 33).
Dumnezeu a răspuns rugăciunii sale şi a îndepărtat complotul ţesut împotriva lui. Guvernatorul şi toate femeile care au fost martore la propunerea soţiei, deşi ştiau că Iosif este nevinovat, au ales să ţină partea nedreptăţii şi au acţionat fără conştiinţă; guvernatorul a ordonat ca Profetul Iosif să fie întemniţat. El a rămas acolo ani în şir: "Apoi li s-a năzărit lor, după ce au văzut semnele, să-l întemniţeze până la un timp" (Capitolul Yusuf: 35). Dumnezeu a zădărnicit planul femeilor şi, în schimbul sincerităţii şi devoţiunii faţă de El, l-a eliberat pe Profetul Iosif din închisoare, i-a declarat nevinovăţia şi l-a făcut conducătorul Egiptului.
Aceste întâmplări conţin multe aspecte la care ar trebui să cugete toţi musulmanii. Faptele soţiei guvernatorului şi a celorlaltor femei arată în mod clar cum intrigile necredincioşilor îi afectează pe credincioşi şi cât de hotărâţi pot fi aceşti rătăciţi în a face rău şi cum găsesc scuze pentru orice trădare. Oamenii care nu au frică şi nu Îl respectă pe Dumnezeu pot ignora cu uşurinţă vocea conştiinţei şi pot plănui intrigi insidioase împotriva nevinovaţilor doar pentru a-şi împlini dorinţele egoiste, fără a se gândi că defăimează o persoană inocentă. Aşa cum Dumnezeu revelează prin cuvintele guvernatorului: "Acesta este un vicleşug de-al vostru, [femeilor], iar viclenia voastră este fără de margini!" (Capitolul Yusuf: 28). Alte versete relatează despre femeile necredincioase: "Nu fiţi ca [femeia] aceea care destramă torsura ei bine răsucită în firicele şi nu faceţi din jurămintele voastre un mijloc de a vă înşela între voi, pentru ca o comunitate să devină mai puternică decât o altă comunitate! Allah nu face decât să vă încerce prin aceasta, iar în Ziua Învierii vă va arăta vouă desluşit [Adevărul] asupra acelor lucruri pentru care voi v-aţi certat." (Capitolul An-Nahl: 92).
"Spune: «Eu caut adăpost la Stăpânul revărsatului zorilor Împotriva răului [venind] de la ceea ce El a creat Şi împotriva răului întunericului care se aşterne Şi împotriva răului vrăjitoarelor care suflă în noduri.»" (Capitolul Al-Falaq: 1-4).
Dumnezeu ne atrage atenţia asupra răutăţii oamenilor care se lasă dominaţi de dorinţele lor egoiste, complotând, înşelând şi făcând rău altora. Conform versetului de mai sus, răutatea acestor femei poate fi imensă. Însă nu trebuie uitat că Dumnezeu a promis să destrame intrigile unor astfel de oameni. Un caracter malefic îl afectează întotdeauna şi pe "posesor". Pe de altă parte, respectul şi teama faţă de Dumnezeu, precum şi corectitudinea atrag întotdeauna binecuvântarea şi ajutorul Lui.
